- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Rachad El Jisr, fondatorul iMedia, a parasit compania, dar ramane online

27 Oct, 09:53 • Redactia DailyBusiness
Rachad El Jisr, fondatorul retelei online iMedia, a parasit compania la inceputul lunii octombrie, conform unui anunt publicat vineri pe blogul companiei.
Rachad El Jisr, fondatorul iMedia, a parasit compania, dar ramane online

In privinta planurilor viitoare, el a scris: „[…] prefer sa continuu sa particip la aventura Internetului dintr-o organizatie mai mica, unde creativitatea, inovatia si disponibilitatea de a experimenta sunt valori de baza”.

iMedia este publisher-ul unor site-uri precum Eva.ro, primul site pentru femei ca numar de vizitatori din Romania, Cinemagia.ro, Bumerang.ro sau BizCity.ro.

La conducerea companiei va ramane Adrian Cernescu, iar El Jisr va ramane actionar. La sfarsitul anului 2005, el a vandut o parte din actiunile companiei catre grupul american de investitii New Century Holdings (NCH), care controleaza in Romania afaceri estimate la circa 300 milioane de dolari.

El Jisr a mai scris pe blog ca lasa in urma „o companie iMedia puternica, care va implementa noua strategie de dezvoltare de branduri puternice (Eva, Cinemagia si Automarket), spre deosebire de strategia anterioara de a dezvolta o retea de website-uri cat mai mare”.

El Jisr este fondator al grupului de presa Business Media Group, care editeaza publicatii precum Biz, Campaign, Business Week, Stuff, si unde ocupa pozitia de publisher.

Urmărește Daily Business pe Google News