- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Yahoo, in corzi: Actiunile au coborat la cel mai scazut nivel din ultimii 5 ani

05 Sep, 14:09 • Redactia DailyBusiness
Valoarea actiunilor Yahoo a scazut joi la nivelul cel mai mic din ultimii 5 ani, punand si mai mult in dificultate conducerea companiei americane care a refuzat oferta de achizitie a Microsoft ce ar fi dorit sa cumpere compania cu o suma ce depasea cu 13 mld. $ valoarea ei actuala, a scris The Associated Press.
Yahoo, in corzi: Actiunile au coborat la cel mai scazut nivel din ultimii 5 ani

Microsoft a oferit 47,5 mld. $ pentru a achizitiona Yahoo, managementul companiei refuzand insa pe motivul ca valoarea companiei este mai mare de atat. Acest lucru a nemultumit multi investitori ai Yahoo.

Actiunile Yahoo au scazut joi cu 1,01 $, echivalentul a 5,4%, pana la 17,75 $/actiune, valoarea cea mai scazuta din octombrie 2003. Ca o comparatie, valoarea unei actiuni Google depaseste 450 $.

Daca actiunile Yahoo vor continua sa se deprecieze, unii analisti considera ca board-ul companiei va fi supus unor presiuni crescande din partea investitorilor pentru a-l inlocui pe directorul si cofondatorul companiei, Jerry Yang din functia de conducere.

Yang a declarat anterior ca urmareste sa creasca veniturile companiei cu 25% in fiecare din urmatorii doi ani, afirmatie primita cu scepticism. In prima jumatate a anului curent, compania si-a crescut veniturile cu 11%, pana la 2,7 mld. $.

Urmărește Daily Business pe Google News