Călin Georgescu spune că reacțiile în lume după desființarea US AID sunt de-a dreptul șocante.
„Ceea ce se întâmplă în întreaga lume în urma desființării US AID este absolut șocant, dar minunat în același timp. Trezirea în conștiință se petrece mai profund ca niciodată. Ceea ce credeam că este democrație se dovedește că a fost doar o cenzură globală, o mită împachetată sub formă de ajutor social. Părea o boală incurabilă, până la venirea președintelui Trump”, a afirmat Călin Georgescu.
Preşedintele american Donald Trump a cerut vineri ca Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională să fie pur şi simplu „suprimată”, după ce a suspendat deja activitatea acesteia pentru a reevalua asistenţa externă a SUA. „Corupţia (în USAID) este la niveluri nemaivăzute vreodată. Trebuie să o suprimăm”, a scris Trump, cu majuscule, pe reţeaua sa de socializare Truth Social, fără să prezinte vreo dovadă sau să ofere exemplul unui caz concret.