- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale. Partidele au semnat acordul de funcționare al noului Guvern

23 Dec, 09:36 • Cornel Ghimeșan
Crin Antonescu a fost ales drept candidatul comun al coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, ce urmează să aibă loc în 2025. Fostul președinte al PNL și președinte interimar al României este considerat drept candidatul cu cele mai mari șanse de a obține voturile necesare.
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale. Partidele au semnat acordul de funcționare al noului Guvern

Crin Antonescu urmează să fie candidatul comun al alianței PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale ce vor avea loc la începutul lui 2025, după ce partidele pro-europene au ajuns la un consens.

Crin Antonescu, noul candidat al coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale

Astăzi, 23 decembrie, urmează să fie desemnat noul premier și să fie învestit noul Guvern, după ce ministerele au fost deja împărțite. Fiecare partid va avea câte un vicepremier: PSD pe Marian Neacșu, PNL pe Cătălin Predoiu și UDMR pe Tánczos Barna, iar opt portofolii vor merge la PSD, șase la PNL și două la UDMR.

Citește și : Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”

Începând cu ora 9.00, liderii coaliției au ieșit în fața presei pentru a susține declarații, iar Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au oferit toate detaliile cu privire la viitorul politic al României.

„În acest moment, avem un acord politic, el este premergător unei coaliții de guvernare și a unei majorități parlamentare.Fiecare dintre semnatarii acestui acord a înțeles semnalul românilor de la alegeri și cred că datoria noastră este în primul rând să apărăm valorile democratice, locul României în UE și NATO, valorile și identitatea națională.

Nu va fi un mandat ușor pentru viitorul Guvern”, a spus Marcel Ciolacu conform Digi24.

Crin Antonescu
Sursă foto : Captură video Gândul

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a spus că România trebuie să aibă un Guvern stabil în această perioadă dificilă și a anunțat surpriza zilei, și anume alegerea lui Crin Antonescu drept candidat comun al coaliției pro-europene.

Citește și : A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul

„PNL a semnalat acest protocol, pentru ca țara noastră să aibă un Guvern stabil într-o perioadă dificilă. Una din prevederi este desemnarea candidatului comun la președinție. Acesta va fi Crin Antonescu

Cea mai mare provocare este un buget echilibrat pentru 2025 și organizarea alegerilor prezidențiale cât mai repede posibil, dacă se poate înainte de Paște”, a precizat Ilie Bolojan.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult