- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Diana Şoşoacă cere ca teritoriile din Ucraina să se întoarcă la România. Vladmir Putin a lansat ipoteza, iar MAE a reacţionat dur!

07 Nov, 17:50 • Cornel Ghimeșan
Diana Șoșoacă a preluat ipoteza lansată de Vladimir Putin, care a acuzat România că are pretenții teritoriale asupra Ucrainei, precizând că Federația Rusă poate fi "singurul garant real al statalității și suveranității ucrainene". Senatoarea cere ca teritoriile din Ucraina care au aparţiut cândva României să se întoarcă la ţara noastră!
Diana Şoşoacă cere ca teritoriile din Ucraina să se întoarcă la România. Vladmir Putin a lansat ipoteza, iar MAE a reacţionat dur!

Diana Şoşoacă cere ca teritoriile din Ucraina să se întoarcă la România. Senatoarea independentă a postat un mesaj dur pe Facebook, în care i-a atacat pe Klaus Iohannis, preşedintele României, şi pe Bogdan Aurescu, ministrul de externe.

„Iudelor! Aurescule, o să înfunzi puşcăria alături de Iohannis, Ciucă şi toţi trădătorii României! Maramureţul istoric, Bugeacul, Herţa şi nordul Basarabiei sunt tertorii româneşti, pe care noi, poporul, le cerem înapoi şi le vom avea! Vrem teritoriile din Ucraina înapoi! Vrem Rep. Moldova să se întoarcă la Românie! Jos Iudele! Trăiasă România dodoloaţă!”, este mesajul postat de Diana Şoşoacă pe Facebook.

Citeşte şi: Serviciile secrete rusești încearcă să răstoarne guvernul de la Chișinău. Putin vrea să o înlocuiască pe Maia Sandu cu o marionetă

Acum câteva zile, Vladimir Putin a acuzat România că ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucraina: „Știm despre ideile politicienilor din Polonia de a face o țară „de la o mare, la altă mare”, înainte de Al Doilea Război Mondial se vorbea mult despre asta. Era o idee fixă. De la Marea Baltică la Marea Neagră. Vedem acum că oficialii polonezi și ucraineni se iau în brațe, dar această idee este vie. Iar ideea absorbirii Ucrainei tot acolo e. Tot așa cum se discută, cu siguranță, despre returnarea acelor teritorii care au fost luate Poloniei, trebuie să recunoaștem că au fost luate de Stalin, după Al Doilea Război Mondial. Teritorii mari din România, din Ungaria, au fost luate. Nu este nicio coincidență că am spus la Valdai că Rusia poate fi singurul garant real al statalității și suveranității ucrainene”.

Citeşte şi: Vladimir Putin, mesaj către cetățenii din Vest: „Luptați pentru salariile voastre! Rusia nu e dușmanul”

În schimb, Ministerul Afacerilor Externe al României a respins acuzaţiile liderului de la Kremlin. „Ministerul Afacerilor Externe al României respinge aserțiunile exprimate de Președintele Federației Ruse în discursul susținut cu ocazia Zilei Unității Naționale, care induc în mod fals ideea că România ar avea pretenții teritoriale față de Ucraina. MAE subliniază că războiul de agresiune declanșat de Rusia la 24 februarie reprezintă o încălcare gravă și brutală a principiilor de drept internațional, inclusiv a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei. În acest context, România reafirmă susținerea sa fermă pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în frontierele sale recunoscute internațional”, se arată într-un comunicat oficial al MAE.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult