Doi falşi poliţişti, prinşi după ce au jefuit mai mulţi turişti în Bucureşti. „Din datele şi probele administrate în cauză, în perioada 16 august – 30 august 2023, a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane, prin folosirea fără drept a unor calităţi oficiale, ar comite infracţiuni asupra turiştilor străini, în diverse sectoare ale Capitalei. Astfel, în urma cercetărilor efectuate, au fost identificaţi doi bărbaţi, în vârstă de 40, respectiv 63 de ani, ambii cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională, bănuiţi de săvârşirea unor astfel de fapte”, a precizat Poliţia Capitalei.
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 1 i-au prins în flagrant pe cei doi bărbaţi pe o stradă din Sectorul 5. Ei ar fi indus în eroare doi cetăţeni străini, „prin folosirea unei calităţi mincinoase” şi astfel le-au controlat portofelele şi au furat 110 de euro şi 60 de dolari de la prima victimă şi 120 de euro şi 40 de dolari, de la cea de-a doua. Cei doi bărbaţi au fost imobilizaţi şi duşi la audieri, iar poliţiştii au mai stabilit că având acelaşi mod de operare, în data de 16 august, au furat unui turist străin sumele de 170 de euro şi 120 de dolari. Anchetatorii au precizat că cei doi pretindeau că sunt poliţisti. Cercetările continuă în acest caz.
Citeşte şi: Trucul de la casele de marcat cu ajutorul căruia coloșii din retail își manipulează clienții