- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Elena Lasconi, primele declarații după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: „Aș fi dispusă să renunț la candidatură”

06 Mar, 16:21 • Cornel Ghimeșan
Elena Lasconi, liderul USR, a spus, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu, că e dispusă să renunțe la candidatura pentru prezidențiale pentru a-l susține pe Ilie Bolojan.
Elena Lasconi, primele declarații după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: „Aș fi dispusă să renunț la candidatură”

Elena Lasconi a precizat că premierul Ciolacu îl susține în continuare pe Crin Antonescu, dar că e deschis la dialog și că are două zile la dispoziție pentru a decide alături de partid ce vor să facă mai departe.

Citește și Călin Georgescu pierde pe toate planurile. Fostul candidat independent rămâne sub control judiciar, după ce a pierdut procesul la CEDO pentru reluarea turului doi

Elena Lasconi, față în față cu Marcel Ciolacu

„I-am comunicat că pentru binele României, pentru a fi siguri că avem un președinte proeuropean care are șanse să câștige turul 2, aș fi dispusă să renunț la candidatură și să îl susținem pe Ilie Bolojan. Am încredere în el și cred că sunt primul politician care a spus că l-ar nominaliza ca premier.

În continuare, Marcel Ciolacu îl susține pe Crin, dar este deschis dialogului în continuare și vom avea două zile la dispoziție să luăm o decizie înțeleaptă pentru România. Suntem într-un moment în care ar trebui să ne scuturăm de orgolii. Sunt două zile în care ar trebui să dialogăm. Mă bucur că am simțit deschidere.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu mi-a spus că și-ar da demisia din postul de premier dacă noi l-am susține pe Călin Antonescu. Dar eu l-am întrebat dacă vreun român l-ar vota pe un candidat care nu a avut job în ultimii zece ani.

Fac apel la înțelepciunea domnului Ciolacu, Bolojan, Kelemen Hunor și haideți să luăm o decizie înțeleaptă. E exclus ca noi să susținem un candidat care în ultimii zece ani nu a muncit deloc”, a declarat Elena Lasconi după întâlnirea cu Marcel Ciolacu.

Citește și Presiuni uriașe în PNL pentru ca Ilie Bolojan să candideze la prezidențiale în locul lui Crin Antonescu. „Ar fi un gest de patriotism”

Elena Lasconi a ajuns joi la Guvern, unde a avut programată o întânire cu premierul Marcel Ciolacu. Întâlnirea a avut loc pe fondul unor speculații cu privire la o posibila candidatură a președintelui interimar Ilie Bolojan.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult