Pe 8 ianuarie 2025, liderii Coaliției PSD-PNL-USMR-Minorități au stabilit, în sfârșit, datele pentru alegerile prezidențiale din România, care vor avea loc în două tururi, pe 4 și 18 mai 2025. Deși acest anunț era așteptat de mult timp, a provocat o reacție vehementă din partea Elenei Lasconi, lidera USR, care a lansat un atac dur la adresa liderilor acestei coaliții, dar și a Guvernului condus de Marcel Ciolacu, potrivit bugetul.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Elena Lasconi îi cere lui Klaus Iohannis să-și dea demisia: „Să facă asta dacă are onoare”
foto: Elena Lasconi
Anularea primului tur al alegerilor din noiembrie 2024 a generat confuzie și nemulțumiri pe scena politică românească, iar stabilirea unui nou calendar a fost amânată în repetate rânduri. După lungi așteptări, coaliția pro-europeană a anunțat, în final, că cele două tururi de scrutin vor avea loc în luna mai 2025. Acest anunț, însă, nu a liniștit-o pe Elena Lasconi, care și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care a fost stabilit calendarul și a ridicat mai multe întrebări fără răspuns.
Lidera USR a criticat dur decizia de a amâna până acum stabilirea datei alegerilor și a pus sub semnul întrebării alegerea datei de 4 mai, sugerând că aceasta ar fi fost aleasă pentru a se potrivi programului liderului PSD, Marcel Ciolacu. Lasconi a cerut explicații și pentru anularea alegerilor din noiembrie 2024 și cine poartă răspunderea pentru această decizie, în contextul în care mulți români se întreabă dacă alegerile vor putea fi organizate în siguranță.
În plus, Lasconi a lansat un atac direct la adresa liderilor politici din Coaliție, acuzându-i că au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a o scoate din cursa pentru Cotroceni. Potrivit acesteia, politicienii din Coaliție sunt interesați doar de interese personale și de menținerea unui sistem care beneficiază de pe urma combinărilor politice.
„E bine că au stabilit, în sfârșit, o dată pentru alegeri.
Dar rămân trei întrebări la care nu ne-au răspuns încă:
1. De ce au așteptat până astăzi să prezinte calendarul?
2. De ce 4 mai? Cum au calculat această dată? De ce așa târziu? Are Ciolacu, mă întreb, zboruri cu avion privat înainte și să nu-i stricăm programul?
3. De ce au anulat alegerile, cine și de ce se face responsabil? Următoarele vor fi organizate sau nu în siguranță?”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
În final, lidera USR a afirmat că românii vor alege schimbarea după 35 de ani de politică veche și izolaționistă. Lasconi are încredere că oamenii vor înțelege nevoia de alternativă la sistemul actual și că vor sprijini o viziune nouă pentru România. În ciuda atacurilor și a încercărilor de a o elimina din cursă, Lasconi își exprimă convingerea că românii vor alege schimbarea și vor susține un viitor mai bun pentru țară.
„Rămâne cum am stabilit: niște politicieni mici, care fac doar combinații pentru ei înșiși, au încercat de 6 ori să mă scoată din cursă. Aceiași politicieni care știu că sunt singura care îi poate încurca. Ei sunt obișnuiți cu marionete, nu cu oameni de bună-credință, cu atât mai puțin cu o femeie puternică.
Ei toți sunt sistemul, doar că încearcă să ne păcălească împărțindu-se în două: pe de-o parte politicieni vechi, corupți, care de 35 de ani ne spun aceleași povești și pe de altă parte același sistem învechit format din foști securiști, rezerviști, foști ofițeri ai serviciilor care au creat partidele izolaționiste.
Indiferent de data alegerilor, ei nu vor putea să evite inevitabilul: românii așteaptă altceva după 35 de ani. Voi fi în fața românilor și voi arăta că există alternativă la izolaționism și la politica pe stil vechi.
Am mare încredere în inteligența românilor și am mare încredere că Dumnezeu lucrează prin oameni”, a mai scris lidera USR.
Te-ar mai putea interesa și: Elena Lasconi îl sună pe Nicușor Dan. USR își retrage sprijinul pentru primar la prezidențiale