- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Marcel Ciolacu îi dă replica lui J. D. Vance după atacul la România: „Cred că se va intra într-o normalizare”

21 Feb, 18:57 • Cornel Ghimeșan
Marcel Ciolacu a comentat declarațiile făcute de vicepreședintele SUA referitoare la anularea alegerilor din România.
Marcel Ciolacu îi dă replica lui J. D. Vance după atacul la România: Cred că se va intra într-o normalizare

Marcel Ciolacu a făcut aceste declarații vineri, la Bruxelles. Premierul a analizat și securitatea României și le-a transmis românilor că nu au niciun motiv de îngrijorare.

„Din punctul meu de vedere România nu are nici cel mai mic motiv de îngrijorare… România se află în NATO”, a declarat premierul român.

„Eu cred că avem valori comune. Eu cred că e o lipsă de informare. Politica externă aparține președintelui României. Treaba mea de premier e să organizez alegeri și alegerile au fost organizate impecabil. Mai mult, am fost candidat. Când a fost o diferență de 2.000 de voturi am spus că nu fac contestație. Asta ține de mine ca premier. Eu voi organiza alegerile la fel ca și data trecută”, a mai precizat premierul.

Citește și Marcel Ciolacu crede că Iohannis nu ar fi trebuit să demisioneze: „E greu ca România să fie un partener de dialog”

Marcel Ciolacu i-a răspuns lui JD Vance

Marcel Ciolacu a comentat și declarațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, despre anularea alegerilor prezidențiale din România.

„Este punctul dumnealui de vedere… Vom încerca pe canalele oficiale să oferim cât mai multe explicații”, a spus Ciolacu.

Șeful Guvernului estimează că relațiile diplomatice dintre România și SUA se vor normaliza în curând.

Citește și Crin Antonescu dinamitează relația cu SUA: „Nu vrea domnul Vance să vorbim mai în detaliu câte dosare politice s-au făcut sub oblăduirea ambasadei SUA?”

„Suntem într-un proces de schimbare de abordare a politicii externe, nu numai a României, cred că se va intra într-o normalizare”, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat, vineri, o vizită la Bruxelles. Șeful Guvernului a avut o întâlnire cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre PNRR și implicarea României în negocierile de pace din Ucraina. Marcel Ciolacu a fost însoțit la Bruxelles de ministrul de finanțe, Tánczos Barna, și de ministrul investițiilor europene, Marcel Boloș.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult