Nicolae Ciucă a precizat că a comunicat deja decizia lui conducerii PNL.
„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, a scris Ciucă, într-un scurt mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.
„Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL.
Citește și Restructurare la Camera Deputaților. A fost aprobată în plen reducerea posturilor
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!”, a mai adăugat Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă a fost premier al României (în perioada 2021-2023) și ministru al Apărării (în perioada 2019-2020). De asemenea, el este general în retragere și a fost Șef al Statului Major al Apărării, între anii 2015-2019. Era la al doilea mandat de senator în Parlamentul României.
În urmă cu câteva luni, Nicolae Ciucă a candidat la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, iar rezultatul a fost considerat a fi cel mai slab din istoria liberalilor. Șeful PNL a terminat pe locul 5 acel prim scrutin al prezidențialelor, anulat între timp de către Curtea Constituțională a României, și a luat mai puține voturi decât fostul lider liberal Radu Câmpeanu în „Duminica orbului” din 20 mai 1990.
Nicolae Ciucă a obținut 8,78%, adică 811.952 din voturile exprimate, după numărarea tuturor proceselor verbale. La scurt timp, Ciucă a demisionat de la conducerea PNL.
La alegerile parlamentare din decembrie, cu generalul Ciucă care a deschis lista pentru Senat în Dolj, PNL a pierdut alegerile din județ: PSD 41%, AUR 18%, PNL 12%. Iar într-una dintre școlile comunei doljene Plenița, unde a copilărit Nicolae Ciucă, lista liberalilor a adunat doar 8 voturi din 274.