- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Scandal PNL-PSD. După acuzațiile că premierul Ciucă își „umflă” pensiile, PNL retrage amendamentul. Cu ce beneficii rămân militarii

29 Oct, 14:11 • Bugiu ⁠Ana Maria
Camera Deputaților a adoptat modificarea legii pensiilor militare, care prevede indexarea acestora în raport cu soldele. PSD a criticat vehement „Amendamentul Ciucă,” acuzându-l pe liderul PNL că încearcă să își mărească pensia.
Scandal PNL-PSD. După acuzațiile că premierul Ciucă își „umflă pensiile, PNL retrage amendamentul. Cu ce beneficii rămân militarii

Camera Deputaților a adoptat marți un proiect de modificare a legii pensiilor militare, care prevede indexarea acestora în funcție de solda sau salariul de grad. Proiectul a fost votat cu 213 voturi „pentru”, 31 „contra” și 19 abțineri, potrivit Antena 3 CNN.

„Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…) astfel:

potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ adoptat, potrivit Agerpres.

PSD a reacționat vehement la acest vot, acuzându-l pe premierul Nicolae Ciucă că ar încerca să-și mărească pensia printr-un amendament depus de PNL. Acest amendament ar fi crescut pensia liderului PNL cu 20%, dar a fost retras ulterior. PSD a considerat inițiativa imorală, având în vedere că pensia medie în România este de aproximativ 2.700 de lei, comparativ cu pensia de 18.000 de lei a lui Ciucă, care ar fi fost majorată cu 4.000 de lei.

„Partidul Social Democrat s-a opus „Amendamentului Ciucă” pe care Partidul Național Liberal l-a depus la proiectul de lege pe care tot PNL l-a inițiat cu privire la actualizarea pensiilor militare.

PSD a refuzat să voteze pentru creșterea pensiei parlamentarului Nicolae Ciucă. Este profund imoral ca, într-o țară în care pensia medie este puțin peste 2.700 de lei, să profiți de funcția politică pentru a-ți majora pensia de 18.000 de lei cu aproximativ 4.000 de lei!

PSD a votat proiectul de lege pentru actualizarea pensiilor militare, dar denunță tentativa eșuată a PNL de a elimina reglementarea care îl împiedica pe pensionarul Nicolae Cică să obțină o majorare substanțială la pensia sa, cumulată cu indemnizația de președinte al Senatului, de peste 15.000 de lei.

PSD a rămas consecvent cu principiul că o lege nu trebuie croită pentru a aduce beneficii speciale unei singure persoane. La fel cum PSD nu a susținut „Legea Iohannis” făcută pentru un singur om, tot așa, PSD s-a opus „Amendamentului Ciucă” creat special pentru liderul PNL. Ca atare, PNL a renunțat la acest amendament și a revenit la forma inițială a legii.

Această practică a PNL de a veni în Parlament cu reglementări cu dedicație pentru șefii lor politici este sfidătoare la adresa cetățenilor români, care sunt chemați să voteze la alegerile de la finalul acestui an”, a transmis PSD într-un comunicat.

Te-ar mai putea interesa și: Nicolae Ciucă, declarație explozivă: Sondajele adevărate le fac românii la vot! Pe 24 noiembrie intrăm sigur în turul doi și câștigăm alegerile prezidențiale

foto: Nicolae Ciucă

Scandal PNL-PSD. După acuzațiile că premierul Ciucă își „umflă” pensiile, PNL retrage amendamentul. Cu ce beneficii rămân militarii

Deputatul PSD Adrian Solomon a contestat procedura de adoptare a legii, declarând că este neconstituțională și că reprezintă o „praf în ochi” pentru cetățeni. A spus că modificările nu pot fi decise de Camera Deputaților, iar procesul legislativ ridică semne de întrebare.

„Această propunere legislativă vine să modifice Legea 223 din 2015, care a fost votată decizional la Cameră. Procedura pe care aţi inventat-o dumneavoastră, colegii de la liberali şi conducerea Senatului, vă spun din start că este neconstituţională, pentru că nu poate fi un act normativ decizional la Cameră, iar modificările decizional la Senat”, a explicat Solomon.

În schimb, PNL a susținut că proiectul repară o nedreptate creată de legislația anterioară, considerându-l un pas important pentru corectarea inechităților existente.

„Astăzi, facem dreptate, îndreptăm inechităţile introduse prin ordonanţa de urgenţă la momentul respectiv şi cred că ar fi bine să ascultaţi şeful de partid să nu atacaţi o instituţie a statului român pentru că este campanie electorală”, a adăugat Roman.

UDMR a exprimat îngrijorări cu privire la caracterul discriminatoriu al noilor reglementări, spunând că, deși susține eliminarea inechităților în pensii, propunerea actuală nu este echitabilă pentru toți pensionarii.

„Susţinem eliminarea inechităţilor şi aşa vom face şi de acum încolo. Dacă este nevoie de ajustarea pensiilor militare, suntem de acord cu aceste recalculări, dar nu aşa cum apare în acest proiect de lege. Se propune ca cuantumul pensiilor militare să se actualizeze ori de câte ori se majorează solda, salariul gradului profesional.

Cum ar fi dacă an de an am indexa pensiile normale ale celor aproximativ 5 milioane de pensionari, de exemplu, cu salariul mediu brut. Nu facem aşa ceva şi considerăm că în această soluţie găsită de iniţiatori se introduce un caracter profund discriminatoriu la adresa celorlalţi pensionari”, a mai spus deputatul UDMR.

Critici au venit și din partea AUR, care a considerat amendamentele propuse neconstituționale și a afirmat că problema Armatei Române a devenit un „joc între părți.”

„Peste noapte a introdus nu ştiu cine un amendament care face ca legea să fie făcută neconstituţională. Din păcate, problema Armatei Române a rămas mai departe un joc între părţi”, a adăugat Chelaru.

USR a indicat că proiectul nu abordează inechitățile fundamentale între pensionarii contributivi și cei speciali, considerând că nu este o soluție adecvată pentru problemele existente în sistemul de pensii.

„Inechităţi. Asta este justificarea pentru acest proiect de lege, să rezolvăm inechităţile din sistemul de pensie, dar nu inechităţile dintre pensionarii normali, dintre pensionarii contributivi şi pensionarii speciali, nu acelea sunt inechităţile care deodată au surprins majoritatea parlamentară, ci inechităţile dintr-o categorie de pensionari speciali”, a evidenţiat Năsui, menţionând că USR va vota contra acestei legi, considerând că nu ar fi trebuit propusă.

Te-ar mai putea interesa și: Nicolae Ciucă anunță extinderea programului „O masă sănătoasă” în toate școlile din România. Un pas uriaș pentru sănătatea copiilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi