Sebastian Burduja, ministrul Energiei, lansează acuzații dure la adresa primarului general Nicușor Dan, susținând că acesta neglijează administrarea Capitalei în favoarea campaniei sale pentru alegerile prezidențiale. Burduja spune că Bucureștiul începe o nouă săptămână fără un buget aprobat, iar problemele se acumulează, în timp ce primarul este „complet absent”, potrivit capital.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Sebastian Burduja, despre viitorul energetic al României: „Sprijinim în continuare industria românească, o industrie care a fost pusă într-o situaţie dificilă”
Ministrul atrage atenția asupra datoriilor uriașe pe care Primăria Capitalei le are către ELCEN – peste 1,2 miliarde de lei –, sumă esențială pentru achiziția de gaz și modernizarea centralelor termice vechi din anii ’60-’70. El avertizează că fără acești bani, ELCEN nu poate produce agent termic, ceea ce ar putea lăsa bucureștenii fără apă caldă. Mai mult, această datorie curentă nu include restanțele istorice, agravând și mai mult situația.
„Fără gaz, nu poate produce agent termic, iar Bucureștiul riscă să rămână fără apă caldă”, avertizează el.
„Începe o nouă săptămână fără un buget aprobat pentru București. Campania e în toi, primarul general este complet absent, iar problemele se adună. Aici nu este despre a critica pe cineva, ci despre a spune câteva adevăruri, pe care trebuie să le știe bucureștenii (și nu numai).
Primul: primăria generală este scufundată în datorii. Către ELCEN, compania ministerului energiei, care produce agentul termic, are de încasat peste 1,2 miliarde de lei de la PMB.
Asta este doar datoria curentă, fără sumele istorice. ELCEN are nevoie urgentă de fonduri pentru a achiziționa gaz (fără gaz, nu poate produce agent termic, iar Bucureștiul riscă să rămână fără apă caldă) și pentru a cofinanța modernizarea celor 3 CET-uri din anii 1960-1970 (Sud, Progresu și Grozăvești), pentru care ministerul Energiei a obținut, la finalul anului trecut, 361 de milioane de euro din fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare, după eforturi supraomenești”, a scris Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.
Burduja critică dur proiectul de buget propus de Nicușor Dan, afirmând că nu acoperă nici măcar costurile curente pentru termoficare și transport public. El reproșează administrației municipale lipsa unui plan realist și a unor măsuri concrete pentru reducerea cheltuielilor. Spre comparație, Burduja dă exemplul Ministerului Energiei, care a redus 27% din posturi și 35% din funcțiile de conducere, în timp ce la Primăria Capitalei nu s-a realizat nicio reorganizare de la administrația Firea.
„Al treilea adevăr: în ultimii cinci ani, eforturile PMB de a-și reduce cheltuielile au fost aproape inexistente. Ni se spune ca Bucureștiul primește mai puțini bani de la buget. Cu atât mai mult, mă așteptam să vedem măcar o propunere de reducere a risipei din bani publici.
Noi la ministerul energiei ne reorganizăm prin desființarea a 27% din numărul total de posturi și 35% dintre posturile de conducere. La Senat și la Camera Deputaților, dar și la nivelul Guvernului, sunt programe ambițioase de tăiere de cheltuieli. Pentru ca e de bun simț să faci asta într-un context fiscal-bugetar complicat. La PMB? Nicio reorganizare a primăriei generale de pe vremea administrației Firea”, a mai scris el.
Ministrul susține că primarul general este mai mult plecat în campanie electorală decât preocupat de problemele orașului. Drept consecință, șantierele sunt abandonate, iar țevile de termoficare sunt expuse doar pentru imagine.
„Al patrulea adevăr: Bucureștiul e un oraș complicat, cu multe probleme. O spune mereu primarul general actual. Totuși, de luni bune este plecat în campanie. Șantierele zac abandonate, iar țevile de termoficare sunt expuse doar pentru a demonstra că “se face, domn’le, în sfârșit, treabă”.
Doar că zilele și lunile trec, trece și viața noastră, cu ore în șir pierdute în trafic, în orașul cu al patrulea cel mai aglomerat trafic din Europa (și al optulea de pe întregul mapamond)”, mai spune ministrul.
În același timp, traficul infernal din București continuă să afecteze zilnic locuitorii, orașul situându-se pe locul 4 în Europa și 8 la nivel mondial în topul celor mai aglomerate metropole.
„PNL București va vota un buget care respectă două principii de bun simț: (1) plata datoriilor acumulate, de miliarde de lei, ceea ce nu ar trebui să fie nicio problemă pentru o primărie care, chipurile, a fost ‘scoasă din faliment’; și (2) un program serios de reducere a cheltuielilor și de reorganizare a primăriei pentru eficiență și rezultate.”
Te-ar mai putea interesa și: Parteneriat energetic strategic pentru un viitor european comun. Sebastian Burduja: Prioritate zero pentru București și Chișinău