Masura, aprobata saptamana trecuta de
parlament, a fost sustinuta puternic de companiile din sectorul
imobiliar, ca urmare a cererii din strainatate, mai ales din China,
Rusia si tari arabe.
Astfel de procedee sunt deja in vigoare
in state europene precum Ungaria, Portugalia si Spania.
Investitorii in piata imobiliara din
Grecia vor putea scapa de procesul birocratic foarte dificil al
obtinerii dreptului de intrare si sedere in zona Schengen, conform
Mediafax.
Piata imobiliara elena a scazut
puternic in contextul crizei economice severe prin care trece tara.
Increderea
oamenilor de afaceri greci in economia tarii a atins in martie
maximul ultimilor trei ani si jumatate, potrivit Fundatiei pentru
Cercetari Economice si Industriale (IOBE), datorita stabilizarii
perceptiei la nivelul companiilor, dar somajul record continua sa
afecteze consumul intern.
Potrivit IOBE, achitarea partiala a
restantelor sectorului public, alaturi de cresterea investitiilor si
revenirea depozitelor in sectorul bancar au un efect pozitiv asupra
economiei.
Grecia ar urma sa inregistreze in 2013 al
saselea an consecutiv de recesiune, dupa un recul de 5,7% in
ultimul trimestru din 2012, de 6,7% in trimestrul trei, de 6,4% in
trimestrul doi si de 6,7% in primele trei luni din 2012.