Comisia de incoming din cadrul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) a declarat anterior, pentru DailyBusiness, ca o reabilitare a cailor de acces in Delta Dunarii ar creste turismul din zona cu cel putin 20%.
Conform reprezentantilor ANAT, cele mai importante drumuri care trebuie reabilitate sunt Constanta-Tulcea, Harsova-Tulcea si Tulcea-Murigiol-Dunavat, precum si aeroportul „Delta Dunarii” din Tulcea.
Fluviul Dunarea detine 30% din piata de croaziere fluviale la nivel global, un mare potential de crestere inregistrandu-se in regiunea Balcanilor, apreciaza Comisia de Turism pe Dunare.
In Serbia, un numar mare de porturi destinate croazierelor s-au deschis in ultimul timp, anul trecut inregistrandu-se circa 50.000 de pasageri, iar in Novi Sad – 22.000 de turisti.
Bulgaria, tara cu iesire la Dunare, a inregistrat in 2007 o asccesiune mai redusa, insa are potential de dezvoltare. Anul trecut, portalul on-line big.bg a raportat un numar de 170 de vase de croaziera la porturile bulgare de la Dunare, insumand peste 20.000 de turisti.