- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

5 minuni ale naturii mai putin cunoscute (Foto)

15 Sep, 10:07 • adrian.mihaltianu
Natura de pe intreg globul pamantesc a fost inzestrata cu numeroase frumuseti care par ireale, de la paduri „moarte” pana la dealuri de ciocolata. Turistii care ajung sa le vada spun sa peisajele iti taie respiratia. In acest caz, DailyBusiness.ro a facut o selectie cu cinci minuni ale naturii de care este posibil sa nu fi auzit.
5 minuni ale naturii mai putin cunoscute (Foto)

Atunci cand plecati in vacante documentati-va despre zonele prin care treceti si daca aveti prin preajma macar una din minunile de mai jos, nu ratati ocazia sa le vizitati. Spre exemplu, daca mergeti in vacanta in Turcia (o tara care atrage foarte multi turisti romani) este obligatoriu sa faceti o baie in apele termale de la Pamukkale.

Copacii „morti” din
sud-vestul Africii

[img=4286]Deadvlei[/img]
Localizata in Parcul National Namib-Naukluft din Namibia,
Deadvlei („Mlastina moarta”)
gazduieste o padure de copaci „morti”. Fiind rodul pamanturilor fertile, a
conditiilor climatice si a precipitatiilor, arborii nu sunt prezente tipice
pentru niciun desert din lume.  De aceea,
multi fotografi se incumeta sa parcurga drumul anevoios care duce spre Deadvlei.

Specialistii spun ca arborii au murit cu 900 de ani in
urma, dupa ce oaza pe care o umbreau a pierit din cauza caldurii. Mediul extrem
de uscat a facut ca acesti copaci sa nu se descompuna ca orice material organic,
ci doar s-au deshidratat, iar scoarta lor s-a innegrit.

Deadvlei este inconjurata de dune rosii de nisip. Dunele
care inconjoara zona sunt foarte inalte si dateaza de mii de ani. Turistii care
ajung aici au parte de o priveliste uimitoare, mai ales la rasaritul si la
apusul soarelui.

Ghetarul care-ti
taie respiratia

[img=4288]Perito Moreno[/img]
Ghetarul Perito Moreno este un ghetar imens situat in
Parcul National Los Glaciares din Argentina, fiind unul dintre cele mai
importante obiective turistice din aceasta tara.

Perito Moreno formeaza o frontiera de gheata lunga de 5
kilometri si inalta de 70 de metri pentru lacul Argentino. Perito Moreno in
sine este un impresionant spectacol ce umple vizitatorul de uimire si incantare.

Ghetarul Perito Moreno este unul din cei 48 care fac
parte din Sistemul Glaciar al Sudului Patagonian. Numele ghetarului vine de la
exploratorul Francisco Moreno, care a studiat acest ghetar la mijlocul sec. al
XIX-lea.

Privelistea este spectaculoasa. Pentru turisti sunt amenajate
platforme de observatie. De asemenea, vizitatorii pot face turul lacului cu
barca. Cei curajosi pot incerca un trekking pe ghetar.

Gheizerul zburator
din Nevada (SUA)

[img=4289]Fly Geyser[/img]
Acest izvor de apa termala nu este o creatie a naturii
100%, el fiind creat din greseala in urma unor forari efectuate in zona, in
anul 1916. Putul de foraj a functionat la parametri normali timp de cateva
decenii, insa in 1964, apa fierbinte geotermala a tasnit la suprafata printr-o
fisura existenta in perete. Gheizerul rezultat a transformat zona intr-o adevarata
oaza.

Nu jetul de apa este interesant, ci culorile frumoase,
vibrante care acopera micul crater si peisajul din jur. Curcubeul de culori
care poate fi vazut in fotografii, se datoreaza numarului mare de minerale
diferite emise de aburi.

Fly Geyser pare un peisaj ireal. Din pacate, gheizerul se
afla pe o proprietate privata si nu poate fi vazut decat de la distanta, mai
exact de pe autostrada State Road 34.

Castelul de Bumbac
din Turcia

[img=4291]Pamukkale[/img]
Daca mergeti in Turcia, faceti o vizita la Izvoarele de la Pamukkale.
Fenomenul geologic se prezinta sub forma unor terase de un alb imaculat, mari,
presarate cu ochiuri de apa.

Proprietatile terapeutice ale apelor  sunt cunoscute inca din anul 190 i.Hr cand a
fost fondat orasul Hierapolis chiar pe acest platou. Cunoscuta fiind pasiunea
romanilor pentru bai si ape termale, orasul a fost inclus in anul 129 i.Hr. in
Imperiul Roman si descris ca fiind o statiune balneara. Izvoarele termale, cu
temperaturi de 34-35°C sunt bogate in
bicarbonat de calciu care se transforma in oxigen, dioxid de carbon si carbonat
de calciu.

Pamukkale se traduce din limba turca prin “Castel/ Fortareata
de bumbac”. Statiunea Pamukkale se afla la 25 km nord-est de Denizli si la 652
km sud de Istanbul, in regiunea Aegean ( sud-vestul Turciei), pe valea raului
Menderes.

Culorea alba care caracterizeaza ansamblul se datoreaza
continutului ridicat de var si de minerale dizolvate care se regaseste in apa
din izvoarele vulcanice fierbinti.

Dealurile de
ciocolata

[img=4292]Chocolate Hills[/img]
Insula Bohol, apartinand Filipinelor, este casa a sute de
dealuri acoperite de verdeata. Aceste Dealuri de Ciocolata devin maronii in
sezonul uscat si realizeaza un peisaj de-a dreptul „delicios”.

Dealurile de ciocolata, reprezinta unul din fenomenele
stranii de pe Terra, din punct de vedere geologic. Pe o suprafata de 50 de km
patrati, din provincia Bohol, se afla aproximativ 1700 de dealuri, ce
alcatuiesc simbolul frumusetii naturale filipineze.

La prima vedere, Dealurile de Ciocolata par artificiale,
rezultat al unor prodigioase eforturi omenesti, nicidecum al naturii. Sute de
coline conice sau mai rotunjite la varf se inalta in grupuri, una in spatele
alteia. Coastele lor sunt acoperite cu ierburi aspre, care in anotimpul uscat,
din luna februarie pana in mai, sunt atat de arse de soare, incat dealurile par
ca sunt invelite in ciocolata. Apoi incep ploile tropicale torentiale, care
readuc vegetatia la viata si redau peisajului o culoare verde stralucitoare.

Inaltimea dealurilor variaza, de la 30 de metri la 120 si
s-au format datorita ridicarii calcarului de pe fundul oceanului, sub actiunea
placilor tectonice.Exista numeroase teorii cu privire la formarea lor, o alta
sustinand ca dealurile sau format sub actiunea unui vulcan vechi, acesta
aducand la suprafata blocuri de piatra. Una dintre legende arata ca dealurile
sunt rezultatul luptei dintre doi uriasi, care zile de-a randul au aruncat unul
in altul cu stanci. Apoi, impacandu-se au parasit insula lasand stancile acolo
unde se gaseau.

Citeste si: 5 minuni ale naturii de vizitat in Romania 

Urmărește Daily Business pe Google News