Anul trecut, din cei 390.521 de pasageri ai aeroportului, 123.482 au fost pe cursele interne, iar 267.039 pasageri pe cursele externe, reprezentand o crestere de aproximativ 60% fata de anul 2006, cand s-au inregistrat circa 245.000 pasageri pentru ambele tipuri de curse.
In 2007, Aeroportul International Cluj-Napoca a introdus zboruri directe spre Londra, Roma, Bari, Madrid, si Barcelona si cu 40% mai multe zboruri spre destinatii turistice, fata de 2006, respectiv spre Grecia, Egipt, Turica, Tunisia, Malta.
Pentru 2008 vor fi introduse 4 curse noi externe. Trei vor fi ale companiei Wizz Air catre Dortmund din 28 februarie, Valencia si Milano din 15 mai, iar o cursa va fi a companiei Lufthansa catre Munchen din 30 martie. La acestea se adauga cursa interna a Wizz Air spre Aeroportul Baneasa din Bucuresti.
De asemenea, Aeroportul Cluj isi propune in prima parte a anului 2008 finalizarea ternimalul de pasageri pentru sosiri, iar in cea de-a 2-a parte sa finalizeze lucrarile pentru terminalul de plecari.
Totodata, aeroportul va extinde platforma de parcare a aeronavelor si va incepe negocierile cu alte companii aeriene.
„Vor continua negocierile cu firme aeriene in vederea diversificarii ofertei catre pasageri pe toate segmentele (low-cost, companii regionale, companii traditionale), dar si negocierile cu companiile care deja opereaza pe Aeroportul International Cluj-Napoca in vederea deschiderii de noi rute, cresterii numarului de frecvente si capacitati”, au declarat reprezentantii Consiliului Judetean Cluj.