Aproximativ 10 oameni de afaceri vor lua parte la planul de salvare organizat de banca Intesa Sanpaolo, consultantul numit de guvernul italian, informeaza cotidianul Corriere della Sera, fara sa precizeze nicio sursa, citat de Reuters.
Planul mai implica aproximativ 5.000-6.000 de disponibilizari si urmareste sa transforme Alitalia intr-un jucator mai puternic pe piata interna, cu o cifra de afaceri de 4 miliarde euro. Purtatorul de cuvant al bancii Intesa Sanpaolo a refuzat sa ofere comentarii.
Ziarele italiene au scris despre cel putin 4.000-5.000 disponibilizari in cadrul Alitalia, insa Corrado Passera, directorul executiv al Intesa Sanpaolo, a declarat ca cifrele estimate sunt „premature”.
Banca trebuie sa traseze pana la inceputul lunii viitoare un plan de reabilitare pentru compania aeriana de stat. Alitalia a avut anul trecut pierderi de 495 milioane euro.
Planul ar trebui sa fie gata pana la mijlocul lunii august. Este inca neclar daca banca Intesa Sanpaolo va cumpara o participatie in cadrul liniei aeriene.
Alitalia functioneaza in continuare numai datorita unui imprumut de urgenta in valoare de 300 milioane euro, primit de la guvernul italian. Imprumutul este investigat de Comisia Europeana, pentru a stabili daca incalca sau nu regulile ajutoarelor de stat.
Licitatia initiala, organizata in 2007 pentru cumpararea pachetului de 49,9%, detinut de stat in cadrul companiei, a esuat, dupa ce toti ofertantii s-au retras. Vanzarea catre Air France-KLM, planificata la incepututl acestui an, a esuat de asemenea, dupa ce sindicatele nu au acceptat disponibilizarile prevazute in acord.