Celelalte 8 aeronave ale companiei din flota Blue Air sunt operate in acelasi sistem.
„Odata cu venirea noii aeronave vom putea mari frecventele destinatiilor actuale si introduce noi curse in orarul de iarna 2009-2010. In aceasta vara compania noastra a inaugurat 19 noi rute”, a declarat Adrian Ionascu, director general al Blue Air.
Pe langa aeronavele inchiriate, Blue Air a facut in 2008 si prima comanda pentru cumpararea unor aeronave de la Boeing.
Blue Air a semnat in 2008 un contract de achizitionare pentru cinci avioane Boeing 737 Next Generation, trei fiind seria 900 ER si doua seria 800, care urmeaza a fi livrate in urmatorii 3-4 ani.
In prezent, compania Blue Air se afla in negocieri cu Boeing pentru achizitionarea a inca 10 aeronave Boeing 737 Next Generation la care se adauga 5 optiuni suplimentare de cumparare, valoarea de catalog totala fiind de 1 mld. euro.
Blue Air a transportat in 2008, peste 1,2 mil. pasageri si a inregistrat o cifra de afaceri de peste 124 mil. euro. Pentru anul aceasta, compania estimeaza ca va transporta 1,7 mil. pasageri si va inregistra venituri de 170 mil. euro.