BA a adaugat ca nu elimina posibilitatea lansarii unei oferte de preluare a grupului spaniol fara sprijinul fondurilor de investitii, relateaza presa internationala.
„O oferta realizata de un consortiu nu va presupune o noua investitie de capital din partea British Airways”, au declarat oficialii.
„Pe langa un fond de investitii, din acest consortiu ar putea face parte si unul sau mai multi parteneri spanioli”, au adaugat oficialii grupului britanic.
Fondul privat de investitii din SUA, Texas Pacific Group (TPG), a facut deja o oferta de 3,60 euro pe actiune pentru preluarea Iberia, ridicand valoarea grupului spaniol la aproximativ 3,4 miliarde euro.
Grupul german Lufthansa si compania britania BA au fost numite printre grupurile ce ar putea rivaliza oferta facuta de TPG sau ar putea lua in considerare un parteneriat cu fondul de investitii american.
Oficialii BA au declarat ca nu au luat inca o decizie finala privind pachetul de actiuni detinut la Iberia, pastrandu-si optiunile deschise.
Compania aeriana spaniola Iberia acopera in prezent peste 100 de destinatii din intreaga lume. In 2005, Iberia a transportat 32,4 milioane de pasageri si a inregistrat un profit net de 395,8 milioane euro.