Autoritatile bulgare estimeaza ca sezonul estival din acest an va numara la final circa 6,6 milioane de turisti, printre care rusi, romani, ucraineni, polonezi, israelieni si germani.
Din punct de vedere al veniturilor, sezonul estival din acest an l-ar putea depasi pe cel din 2008, considerat el mai bun din ultimul deceniu, potrivit sursei mentionate.
In Romania, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri ca este multumita de actualul sezon estival, dar ca ar vrea ca acesta sa nu se incheie la 1 septembrie, „asa cum fac unii hotelieri”.
„Pana acum sunt multumita de actualul sezon estival. Asta arata, pe de o parte ca oamenii s-au mai relaxat in ceea ce priveste presiunea crizei economice si merg in concedii. Statisticile arata ca au crescut cheltuielile pe care le-a facut populatia cu vacanta. Iar pe de alta parte arata si ca aleg turismul romanesc, litoralul romanesc”, a spus Elena Udrea.