Astfel, daca un client vrea sa calatoreasca cu avionul privat, doar transportul poate ajunge sa coste spre 100.000 euro, daca spre exemplu discutam de o destinatie indepartata cum este SUA. Dar preturile pot creste si ca urmare a hotelurilor sau camerelor de hotel alese de turisti sau a tipului de masini cerute pentru transferul de la aeroport. Totusi, in ultimii 2 ani clientii de vacante de lux au mai renuntat la cererile „extra-pachet”, asa ca pachetele vandute de agentii depasesc rar ordinul miilor sau zecilor de mii de euro.
Printre cele mai scumpe pachete turistice vandute de agentiile de turism in acest an s-au numarat destinatii ca Tenerife, Maldive sau America de Sud, iar pretul per vacanta a fost in jur de 10.000-15.000 euro de persoana. Multe din cele mai scumpe destinatii de pe plan local au ramas nevandute, sau sunt cerute de un numar redus de turisti.
Care au fost cele mai scumpe pachete turistice disponibile pentru Revelion?
Croaziera in Antarctica, de la 10.000 euro
Pretul unei croaziere in Antarctica de Revelion porneste de la circa 10.000 euro de persoana , insa acest tarif are la baza cel mai mic pret pentru cazare si biletul de avion. Daca clientii selecteaza cea mai buna cabina, atunci tariful creste cu 4.000 euro de persoana.
O luna in America de sud
Un circuit turistic de peste 20 de zile in America de Sud are un pret de pornire de circa 7.500 euro de persoana. Suma poate fi insa mult mai ridicata avand in vedere ca pretul este calculat la cel mai mic tarif la biletele de avion, iar cazarea include si unitati de trei stele. Cazarea doar la 5 stele, transport la business class si alte servicii personalizate probabil ar dubla pretul de persoana, daca nu l-ar creste si mai mult.
Circuit in Australia si Noua Zeelanda
Un circuit de 20 de zile pe acest itinerariu are ca pret de pornire tot circa 7.500 euro de persoana.
Mexic
O vacanta de doua saptamani in Mexic costa aproape 5.000 de euro de persoana in perioada Revelionului. Un pret similar il are si un pachet turistic de doua saptamani in Argentina, dar si Tanzania sau Africa de sud.
Insulele exotice
Un pachet turistic de lux in insulele Maldive incepe de la circa 3.000 de euro de persoana.
Toate agentiile mari de turism comercializeaza si pachete turistice de lux, creand de asemenea pachete personalizate pentru clientii care cer astfel de vacante. Cele mai mari agentii de turism de pe piata locala sunt Happy Tour, Eximtur si Marshal Turism. Piata pachetelor turistice de lux valoreaza cateva zeci de milioane de euro anual.