Anul acesta, abia in lunile martie-aprilie s-a inregistrat o usoara crestere a pietei, dupa ce in primul trimestru, cererea a fost una ponderata.
„In cel mai optimist scenariu, piata va stagna. Oricum numarul persoanelor care alegeau acest tip de vacante era foarte mic”, a declarat Daniel Vasilescu, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).
In medie, fiecare turist care a plecat in 2008 intr-o vacanta exotica a alocat intre 8.000-10.000 de euro in acest scop.
Daca pana la declansarea gripei porcine, operatorii din turism mai sperau la o evolutie buna a cererii, dupa ce a izbucnit epidemia, multi turisti si-au anulat vacantele. „Gripa porcina a determinat toti turistii care alegeau Mexic si Caraibe sa se retraga”, a spus Mircea Vladu, directorul agentiei de turism Prestige Tours.
In momentul in care gripa porcina s-a declansat in Mexic, erau deja circa 30 de turisti romani care isi facusera rezervare pentru aceasta destinatie.
Vasilescu a observat inca de anul trecut o migrare a turistilor din zona superioara, catre cea medie, unde se aloca pentru o vacanta in jur de 800-1.000 de euro.
Printre destinatiile cele mai preferate de romani se numara Cuba, Mexic, Seychelles sau Mauritius.
Cel mai optimist scenariu pentru piata de turism in ansamblu vizeaza o stagnare anul acesta, la 800 milioane de euro, potrivit Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).