TCNET, companie
locala de distributie de soft si echipamente pentru industria
ospitalitatii, a lansat in premiera in Romania, platforma In1
Solutions, cu ajutorul careia turistii isi pot rezerva camera de
hotel sau pachetul de servicii hoteliere direct prin intermediul
retelei de socializare Facebook.
In contextul in care
presiunea pe generarea de venituri suplimentare este din ce in ce mai
crescuta in industria hoteliera din Romania, oferirea unui astfel de
serviciu poate reprezenta un avantaj concurential important :
turistii pot beneficia de acces direct si simplificat la servicii
hoteliere, in timp ce locatiile-gazda pot gestiona printr-o singura
platforma rezervarile sosite direct prin site-ul propriu si prin
Facebook, simultan cu cele sosite pe alte canale intermediare de
rezervare.
« Prezenta in
online si social media poate reprezenta, pentru hotelieri, o sursa
importanta de venituri, realizata cu o investitie minima – un site
si un cont activ de Facebook – si le aduce acestora posibilitatea
de a-si creste vanzarile prin oferte speciale si o comunicare directa
specific targetata cu clientii » considera Corneliu Catalin,
managerul general al TCNET.
Solutia este
orientata catre cresterea vanzarilor prin capitalizarea unor canale
proprii de rezervare, alaturi de cele care intermediaza accesul
clientilor la ofertele hoteliere.
«Hotelurile care
folosesc modulul de rezervare online In1 integrat in site-ul propriu
si contul de Facebook nu au costuri de implementare, ci doar o taxa
corelata cu valoarea rezervarilor primite prin intermediul softului»,
precizeaza managerul TCNET.Compania a semnat
deja contracte cu mai multi jucatori din industria hoteliera
interesati sa puna la dispozitia clientilor aceste facilitati.
In urmatoarele
saptamani, peste 2.000 de camere din Bucuresti, Brasov, Sinaia,
Sighisoara, Cluj Napoca, Timisoara vor fi disponibile pentru
rezervare via Facebook, cu ajutorul aplicatiei In1, iar mai multe
hoteluri de pe litoralul romanesc se pregatesc sa foloseasca acelasi
sistem de rezervare.
Compania
previzioneaza ca, in 2014, aproximativ 10.000 de camere de hotel din
Romania vor putea fi rezervate prin intermediul retelei de
socializare folosind In1 Solutions, platforma nou lansata de
catre TCNET pe piata locala.
Solutia In1 poate
integra toate canalele de promovare ale unui hotel – inclusiv Social
Media – intr-o singura platforma. De asemenea, In1 poate sincroniza
preturile puse la dispozitia clientilor in medii de comunicare
diferite – de la site-ul hotelului, pana la Booking.com sau alte
canale similare – sau diferentia ofertele in functie de fiecare
canal.
In prezent, peste
3.000 de hoteluri din toata lumea isi cresc veniturile si isi
fidelizeaza clientii prin intermediul platformei In1.
Solutia
In 1 este un motor international de
rezervare on-line pentru industria ospitalitatii, sustinut de un
portofoliu complet de servicii de marketing online, web design si
marketing digital – inclusiv SEO, PPC sau Social Media. Platforma
este dezvoltata de catre In1Solutions, o companie specializata in
furnizarea de tehnologie integrata si solutii de marketing online
pentru industria ospitalitatii, cu sedii in Marea Britanie, Africa de
Sud, Noua Zeelanda, Olanda si Spania.
TCNET are peste
1.000 de clienti in portofoliu si este partener strategic pentru mai
multi jucatori internationali de pe piata de IT din Europa, Asia si
USA.
Compania a fost infiintata in 1992 si are capital 100%
romanesc.