Popularitatea acestor destinatii este determinata de impactul pe care cinema-ul il are asupra psihicului turistilor, a spus Arthur Hoffman, managing director al Expedia Asia Pacific.
„Pentru turisti, fascinatia scenelor de film si compararea lor cu viata reala da un sentiment ciudat de deja-vu”, a spus Hoffman.
In topul destinatiilor „de Oscar”, Mumbaiul este urmat de Kyoto, destinatie facuta celebra de filmul Memoriile unei Gheise si America de sud, care a inceput sa fie mult mai atractiva dupa filmul Motorcycle Diaries, care prezinta povestea lui Che Guevarra.
Noua Zeelanda si Scotia ocupa urmatoarele doua locuri in topul destinatiilor de Oscar, aici fiind turnate filmele Stapanul Inelelor, respectiv Braveheart.
Transilvania este prezenta de asemenea in top, ca urmare a filmelor Dracula. In 1993, una dintre aceste productii a primit 3 premii Oscar.
In topul destinatiilor turistice facute celebre de filme se numara destinatiile din SUA in care s-a filmat Thelma&louise, Florenta, datorita filmului Room with a View, sau Kenya, ca urmare a peliculei Out of Africa.
Salzburg a devenit de asemenea o destinatie interesanta pentru turistii cinefili, dupa realizarea filmului Sunetul Muzicii in 1965.
Potrivit lui Hoffman, fiecare din aceste destinatii au in mintea turistilor legaturi cu cinematografia.
Spre exemplu, Hoffman considera ca prezentarea vietii si a localnicilor din Mumbai si din Dharavi, alaturi de muzica filmului, prezinta o parte din cultura Indiei.
Expedia.com face parte din Expedia Inc, care mai cuprinde, printre altele, si site-urile Hotels.com si Tripadvisor.com.
Expedia cuprinde si 15 site-uri locale in Europa si Asia.