Pentru sezonul de iarna, octombrie 2008 – martie 2009, compania se asteapta sa vanda pachete turistice de 2,5 mil. euro in Romania, dupa ce in primele 6 luni de activitate (martie-august 2008) a inregistrat venituri de 2,4 mil. euro, au anuntat reprezentantii companiei.
Pana in decembrie 2008, compania se asteapta sa inregistreze vanzari de 4 mil. euro.
„Piata din Romania este una foarte competitiva si nu vom realiza veniturile estimate initial”, a spus Raimondas Useckas, director executiv Officer FlyNova, pentru DailyBusiness.ro.
In sezonul de iarna, compania va oferi pachete turistice in Egipt, circuite turistice de 15 zile in Israel si Iordania-Siria si croaziere pe Nil. Pentru destinatiile promovate in aceasta iarna, compania asteapta peste 4.000 de turisti romani.
In primele 6 luni de activitate pe piata romaneasca, FlyNova a inregistrat 4.400 de turisti.
72% din cei 4.400 de turisti care au achizitionat pachete turistice Fly Nova au ales Turcia, 21% Grecia si restul Tunisia.
Turistii romani sunt foarte exigenti si le place luxul in vacanta, au spus reprezentantii FlyNova, adaugand ca 68% dintre clientii lor au ales hoteluri de 5 stele, 21% – hoteluri de 4 stele si doar 11% – hoteluri de 2 si 3 stele.