„Gradul de ocupare a scazut cu circa 40 de puncte procentuale in acest an”, a declarat Romeo Almasan, directorul hotelului Belvedere din Predeal, care il are drept coproprietar pe Anghel Iordanescu, fost selectioner al echipei nationale de fotbal a Romaniei, citat de Mediafax.
„Daca in luna iunie a anului trecut aveam un grad de ocupare de 65%, acum acesta a coborat la 25%”, a aratat Almasan.
Almasan spune ca numarul turistilor din Predeal este la jumatate, comparativ cu anul trecut.
„Suntem pe linia de supravietuire in acest moment. Obiectivul nostru pentru acest an este sa ne mentinem pe piata”, a mai spus Almasan. Cea mai mare scadere nu a intervenit la numarul de turisti, ci la numarul de conferinte si team-building-uri organizate in hoteluri, a precizat acesta.
„Daca anul trecut aveam circa trei evenimente in fiecare week-end, acum abia mai avem doua pe luna”, a precizat directorul hotelului Belvedere.
Si Liviu Cocos, proprietarul complexului Paraul Rece din Predeal, spune ca lucrurile merg mult mai rau ca anul trecut.
„Avem un grad de ocupare de 25-30%, si aproape ca nu se mai acopera cheltuielile”, a spus Cocos. Cea mai mare scadere este pe segmentul evenimentelor organizate de companii, a precizat Cocos.
Si in cazul hotelului Sinaia din statiunea cu acelasi nume, scaderea gradului de ocupare in luna iunie este de aproape 25 de puncte.
Desi a redus tarifele cu 40% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, activitatea hotelului Silva din Busteni a scazut drastic in acest an.
Gradul mediu de ocupare a scazut la jumatate, de la 60% anul trecut la 30% in acest an.
„Conferintele sunt la pamant. Speram sa depasim momentul acesta fara sa ne sufocam”, a spus Marius Seceleanu, directorul de marketing al hotelului Silva.