Potrivit lui Valentin Iordache, cursele care nu au putut inca decola sunt sase ale companiei Tarom si trei ale unor companii din Moldova, Ucraina si Turcia.
Aeronavele care nu au plecat inca de la destinatie erau programate sa ajunga pe „Henri Coanda”, luni dimineata, dupa ora 7.00, astfel ca vor avea intarzieri la aterizare si, implicit, si la plecare, scrie Mediafax.
8 curse aeriene afectate pe aeroportul din Cluj
Cinci curse aeriene operate, luni dimineata, de pe Aeroportul International Cluj-Napoca au inregistrat intarzieri intre o ora si trei ore, doua au fost deviate la Timisoara, din cauza cetii de pe aeroportul clujean, iar un zbor a fost anulat.
Astfel, sunt intarziate zborurile companiei Wizz Air care ar fi trebuit sa decoleze luni dimineata spre Bergamo, la ora 6.00, Londra – ora 6.10, Forli – ora 7.20 si Viena – ora 9.05, dar si zborul Tarom care trebuia sa aterizeze la ora 8.35 la Bucuresti.
De asemenea, cursele Wizz Air care ar fi trebuit sa soseasca, la ora 00.20, de la Barcelona, respectiv 00.35, de la Madrid au fost deviate pe Aeroportul Timisoara, pasagerii fiind adusi cu autobuzele la Cluj. Aeronavele urmeaza sa ajunga la Cluj cand ceata se va ridica.
Totodata, cursa companiei ungare Malev care trebuia sa aterizeze de la Budapesta la ora 01.15 si apoi sa decoleze la ora 6.10 a fost anulata.
Cateva sute de pasageri ai curselor afectate asteapta in terminalele aeroportului clujean ridicarea cetii.