Potrivit lui Catalin Anton, responsabilul de comunicare al ABADL, lucrarile de refacere a falezelor erodate din cele patru statiuni sunt preconizate sa se finalizeze pana in anul 2012, o atentie speciala urmand sa fie acordata falezei din Eforie Sud, la sud de zona Capul Turcului, care, in urma ploilor si a infiltratiilor, s-a erodat si in unele locuri s-a prabusit pe plaja.
„In conditiile in care anumite sectoare din aceste faleze s-au transformat in santiere, Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral avertizeaza turistii sa nu se apropie de zonele in lucru, deoarece exista pericol de accidente”, a declarat vineri Catalin Anton.
El a precizat ca ABADL va face tot ce este necesar pentru ca lucrarile sa fie finalizate in termen, astfel incat turistii si localnicii sa poata beneficia de un turism civilizat la malul marii.
De asemenea, responsabilul de comunicare al ABADL a mai afirmat ca de anul viitor va fi declansat si un program de refacere a plajelor, cu finantare europeana, cu accent pe cele din Constanta, Mamaia si Eforie.
„De anul viitor vom demara si un amplu program de refacere a plajelor litorale, program cu finantare din partea Uniunii Europene de aproximativ 134 de milioane de euro, fiind vizate plajele cele mai afectate de eroziune, adica cele din Mamaia, Constanta si Eforie”, a mai declarat Catalin Anton.