Prețurile uriașe din Maldive au devenit istorie pentru români. Varianta alternativă se găsește în apropierea României, la 900 de kilometri de Capitală, și oferă aceleași priveliști paradisiace, fiind accesibilă și pentru oamenii de rând, scrie ziare.com.
Situată pe Riviera Albaneză, Pema E Thatë, este o plajă privată aflată în imediata apropiere a orașului Ksamil. Acolo se pot găsi ape cristaline și bungalowuri suspendate peste apă, exact ca în renumita stațiune asiatică.
Plaja a devenit cunoscută printre români datorită prețurilor mici. De exemplu, acolo, un pahar de vin costă cel mult doi euro, iar o halbă cu bere rece ajunge la 1.30 euro.
Bungalowurile au două perne, același număr de saltele , iar hamacul din plasă are vedere la apă, asemeni caselor de lux din Maldive. Prețul de închiriere ale acestora, pentru o zi, este de doar zece euro.
Mai citește și: Omenirea se apropie de al treilea război mondial! Avertismentul lui Zelenski! Care este poziția Chinei
Pe plajă există un restaurant, o promenadă, un bar și șezlonguri pentru toată lumea. Din Saranda se poate ajunge pe insula grecească Corfu, care poate fi văzută de pe plajă, cu feribotul.
Românii au cheltuit pe vacanțele din anul trecut nu mai mult, nu mai puțin, de 7 miliarde de euro. Suma este egală cu totalul cheltuit de aceștia în doi ani, 2020 și 2021.
Ca să recupereze cei doi ani în care nu au putut călători, mulți conaționali și-au făcut bagajele, au cumpărat bilete și au umplut aeroporturile. În 2020 sau 2021, în contextul pandemiei de COVID-19, vacanțele în străinătate au scăzut în procente, dar și în cheltuieli.
Astfel că, după ce în cei doi ani am putut să mergem doar în împrejurimi, în 2022 am cheltuit 7 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate. Mulți dintre noi au mers nu în una, ci chiar două sau trei escapade.
Suma a crescut din cauza dorinței românilor de a călători și de a se bucura de experiențe noi, dar și din cauza faptului că prețurile vacanțelor au crescut considerabil. De la cazare până la transport și alimente, totul se plătește mai mult în momentul actual.
Te-ar mai putea interesa și: Carrefour câștigă teren în România. Fluxuri record de numerar. Obiectiv de economii de 1 miliard de euro