„Ne-am propus sa finantam un proiect de mari proportii, care consta in transformarea orasului minier Petrosani in statiune turistica”, a anuntat Lungu.
„Proiectul, care va fi dezvoltat in colaborare cu autoritatile locale, va incepe, cel mai probabil, in luna iulie, cu lucrarile pentru amenajarea a 4 partii de schi de mari dimensiuni cumuland 46 de kilometri, in apropierea orasului”, a mai spus reprezentantul MT.
Partiile vor beneficia de instalatii de zapada artificiala.
„Vom crea un lac artificial la mare altitudine, care va alimenta permanent instalatiile de zapada artificiala”, a mentionat Lungu.
Accesul la partiile de schi se va face cu ajutorul uneia sau a mai multor instalatii de telecabine.
Ministerul a purtat deja discutii cu marile lanturi hoteliere internationale pentru o eventuala dezvoltare de hoteluri in Petrosani.
Update 17:21
Statiunea de schi ce se va construi la Petrosani va fi cea mai mare de acest gen din sud-estul Europei, investitia in acest obiectiv ridicandu-se la aproximativ 70 milioane euro, a declarat Elena Udrea, ministrul turismului.