„Este vorba despre imbunatatirea unei suprafete de peste 22 de hectare de partie, pe care se vor desfasura competitiile la Festivalul Olimpic”, a declarat Radu Constantin, inspector la primaria Predeal.
„Organizarea unui astfel de eveniment cere indeplinirea anumitor standarde internationale, printre care dotarea cu sisteme de avertizare si informare sau cresterea gradului de siguranta a partiilor. Totodata, va trebui efectuate drenuri pentru a impiedica aparitia formatiunilor de gheata si amenajate locuri de belvedere”, a mai spus reprezentantul Primariei.
Perioada de executie a lucrarilor este de 2 ani.
„Lucrarile se vor derula pe o perioada de 2 ani, insa acestea vor fi facute periodic pentru ca vremea nu ne permite sa lucram tot timpul anului, si vor fi dura practic circa 7 luni”, a precizat Radu Constantin.
Primaria va organiza, in iulie, o licitatie pentru a desemna firma care se va ocupa de proiect.
Investitorii interesati trebuie sa depuna o garantie de participare de 300.000 de lei (70.000 euro) si o garantie de buna executie de 7% din valoarea contractului, se arata intr-un anunt al primariei Predeal.
Totodata, firmele va trebui sa demonstreze ca in ultimii 3 ani au obtinut profit si ca au inregistrat o cifra de afaceri de minim 35 milioane de lei (circa 8 mil. euro).
Potrivit anuntului de licitatie, castigatorul se va ocupa de reactualizarea proiectului tehnic si de lucrarile de executie.
Termenul limita pentru primirea ofertelor este 13 iulie.
Finantarea proiectului se va face, in principal, prin fonduri locale si de la bugetul Ministerului Turismului.
Editia de iarna a Festivalului Olimpic pentru Tineretul European din 2013, competitie care se desfasoara o data la 2 ani, va fi organizata, in perioada 16-23 februarie 2013, pe Valea Prahovei si in zona Brasov-Rasnov.
Conform estimarilor autoritatilor, organizarea festivalului va costa 83 milioane de euro.