Guvernul a hotarat in august vanzarea pe Bursa a 20% din Tarom.
Valoarea estimativa a contractului este de 1,65 milioane lei fara TVA, potrivit unui anunt de pe e-licitatii. Durata contractului este de 40 de zile incepand de la data atribuirii contractului. Banii vin din bugetul propriu de venituri si cheltuieli al MTI pentru activitatea de privatizare.
“Contractul de achizitie publica are ca obiect servicii juridice, contabile, audit, comerciale, gestionare si conexe, constand in realizarea operatiunilor de evaluare a SC Tarom SA de catre Evaluator, in vederea determinarii valorii de piata a actiunilor emise de catre aceasta, cu respectarea si parcurgerea etapelor prevazute de Legea nr. 31/1990 republicata 2 cu modificarile si completarile ulterioare, OUG nr.88/1997, aprobata prin Legea nr. 44 cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 137/2002 cu modificarile si completarile ulterioare si HG nr. 577/2002, cu modificarile si completarile ulterioare”, se mentioneaza in anuntul de participare.
Printre conditiile de participare se numara si prestarea in ultimii 5 ani de catre ofertant a cel putin un contract de prestari servicii de evaluare. De asemenea, se cere ca prestatorul sa depuna CV-urile membrilor echipei care se vor ocupa de contractul public.
Criteriul de atribuire este pretul cel mai scazut. Termenul limita pentru depunerea ofertelor si cererilor de participare este 28 noiembrie.
Cititi si cum estimeaza specialistii ca va merge procesul de privatizare al Tarom.