Acesta a mentionat ca in prezent compania studiaza piata de profil, la fel cum a procedat si inainte de a intra pe piata berii sau a bauturilor racoritoare, in 2008, respectiv 2004.
„Sucurile le-am studiat 4 ani, berea – 5 ani. Acum studiem si zona balneara”,a spus oficialul Romaqua.
El a precizat ca investitiile in acest domeniu vor viza, printre altele, construirea unui hotel pe locul unui hotel vechi.
„Nu venea nimeni sa stea intr-o camera de 11 mp. Am incercat sa-l adaptam, sa marim suprafata camerelor, dar n-am reusit. Ne-am hotarat sa-l demolam”, a explicat Palfi.
El a spus ca investitiile in renovarea hotelului ar fi fost mai mari decat cele in construirea unui nou hotel.
Vicepresedintele Romaqua Group a adaugat ca noul hotel va avea specific balnear dar va deservi si interesele companiei, in sensul ca va gazdui sedinte si alte evenimente organizate pentru reprezentantii societatii.
In ceea ce priveste atragerea de turisti straini, Palfi a spus ca nu vor fi probleme.
„Turistii straini vin, daca le faci conditii. Mai trebuie sa le faci si autostrada”, a adaugat Palfi.
Romaqua Group ar putea realiza investitii totale de 20 mil. euro incepand din a doua jumatate a anului, in functie de conditiile macro-economice.
Statiunea Borsec este situata la o distanta de 26 km de orasul Toplita, pe drumul national Toplita – Piatra Neamt, in depresiunea Borsec, din nord-vestul judetului Harghita, la o altitudine de 900 m fata de nivelul marii.