Noile curse directe Tarom au program dupa-amiaza, respectiv in zilele de luni, miercuri si vineri cu plecare la ora 15:05 din Bucuresti si aterizare la 18:05 in Madrid si in zilele de marti, joi si duminica, cu plecare la ora 19:00 si aterizare la ora 23:35.
Tarom mai are trei zbouri catre Madrid, cu escala la Cluj, astfel ca numarul total este de 13.
In sezonul de iarna 2010-2011, compania opereaza in 49 de destinatii, acoperind tari din Europa, Africa de Nord si Orientul Mijlociu.
In 2009, operatorul aerian a inregistrat o cifra de afaceri de 191,4 milioane de euro, iar in primele 7 luni ale acestui an a transportat 1,12 milioane pasageri, iar gradul mediu de incarcare a fost de 61%, in crestere cu peste 8 puncte procentuale fata de perioada similara a anului trecut.
Pentru anul 2010, Tarom estimeaza peste 2 milioane de pasageri transportati si un grad de incarcare de peste 60%.