- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Turismul de masă, afectat de creșterea prețurilor la gaze și energie electrică. Semnal de alarmă tras de oficialii APT

13 Sep, 10:00 • Bumbeneci Diana
Turismul de masă, afectat de creșterea prețurilor la gaze și energie electrică. Semnal de alarmă tras de oficialii APT

Turismul din România ar putea avea foarte mult de suferit, în condițiile în care prețurile la gaze și energie electrică vor continua să crească. Dragoș Anastasiu, purtătorul de cuvânt al Alianței pentru Turism (APT), a ieșit public cu noi declarații de presă, prin intermediul cărora a transmis care este situația actuală și care sunt riscurile pe viitor.

Turismul, din nou în piuneze

Conform oficialului APT, turismul de masă va fi afectat pe fondul exploziei prețurilor la gaze și energie și acolo vor fi reașezări de piață. Atât pentru turismul din țara noastră, cât și pentru cel de peste granițe, nu este deloc o perioadă favorabilă.

Venim cu toții după o perioadă grea și am crezut că, odată cu trecerea pandemiei, lucrurile își vor reveni la normal, pentru că după doi ani de restricții toată lumea a vrut să călătorească, să facă ceva, fie în propria țară – și asta s-a văzut ca trend în ultimii doi ani -, fie în străinătate (…) și după ce am intrat în ianuarie – februarie și lucrurile păreau să se îndrepte către o normalitate a venit războiul. A venit criza de personal care nu e numai la noi – vedem ce se întâmplă pe aeroporturi, este o industrie care a pierdut foarte mulți oameni, pentru că nimeni nu stă să aștepte să se închidă, să se deschidă, și s-au îndreptat spre alte chestiuni. Deci, peste tot e o problemă gravă de personal. Peste tot acum avem o problemă gravă de energie. Lucrurile nu sunt simple, sunt foarte complicate”, a precizat Anastasiu, conform Agerpres.

Turismul, dezbătut de Dragoș Anastasiu
Turismul, dezbătut de Dragoș Anastasiu

Citește și:

O categorie de români ar putea să își ia adio de la voucherele de vacanță

După cum consideră omul de afaceri, problemele vor intra în linie dreaptă în această nouă criză. Acesta consideră că ar putea rezista doar cei care se vor reinventa sau cei care au avut puse deoparte resurse sau au putut să acceseze resurse.

Probabil, ca în orice criză care se prelungește, lucrurile se vor cerne. Vor rămâne cei care se pot reinventa, cei care au avut resurse puse deoparte sau cei care pot să acceseze resurse. Asta-i poate și o parte bună. Dar turismul va merge mai departe, pentru că e ceva de care toată lumea are nevoie în viața sa.

Oamenii vor încerca să cheltuie mai puțin, dar nu vor renunța la turism de tot. Se poate ca de la 4 stele să se ducă la 3 stele, de la 7 zile se duc la 5 zile, de la Maldive se duc la Tenerife, mulți dintre clienți”, a conchis antreprenorul.

Acesta susține că oamenii cu venituri mari nu vor fi afectați de această criză, însă turismul de masă va avea de suferit extrem de mult.

Va rămâne și o clientelă neafectată de astfel de lucruri, în general pensionarii din străinătate, cei care au bani și au pensii destul de importante, oamenii care sunt cu venituri mai mari. Ei nu vor fi foarte afectați. Deci, turismul de nișă va fi puțin afectat, turismul de masă va fi afectat și acolo vor fi reașezări de piață.

Repet: noi vedem inclusiv la Orizont (hotelul Orizont, Predeal – n.r.), la Green Village (resort de vacanță, Delta Dunării – n. r.), la Valea Verde (resort – n. r.) că e foarte greu, dar suntem încrezători. Considerăm că noi vom găsi soluții și poate că în alte părți lucrurile vor fi mai complicate decât la noi”, a adăugat Dragoș Anastasiu.

În prima zi a săptămânii, Institutul Național de Statistică (INS) a transmis un nou bilanț, prin intermediul căruia se reliefează faptul că gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condițiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an față de august 2021.

Citește și:

Marcel Ciolacu, despre criza din România! „Nu pot să le cer românilor să stingă becuri! O mărire a pensiilor sub 10% e inumană!”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Val de angajări la Casele de Pensii. Peste 1.000 de posturi libere în toată țara
Val de angajări la Casele de Pensii. Peste 1.000 de posturi libere în toată țara
Lanțul de cafenele 5 to Go a fost vândut. Tranzacție de milioane pe piața din România
Lanțul de cafenele 5 to Go a fost vândut. Tranzacție de milioane pe piața din România
Instagram introduce funcția de programare a mesajelor. Îi va ajuta pe foarte mulți utilizatori
Instagram introduce funcția de programare a mesajelor. Îi va ajuta pe foarte mulți utilizatori
Categoria de români care câștigă cel puțin 176 de lei pe zi. Este una dintre cele mai cunoscute meserii din România
Categoria de români care câștigă cel puțin 176 de lei pe zi. Este una dintre cele mai cunoscute ...
Cine este, cum arată și cu ce se ocupă soția lui Nicușor Dan. Primarul are doi copii alături de Mirabela Grădinaru
Cine este, cum arată și cu ce se ocupă soția lui Nicușor Dan. Primarul are doi copii alături de ...
Câți bani face Ilinca Vandici din afacerea cu parfumuri. Proiectul vedetei se bucură de un mare succes
Câți bani face Ilinca Vandici din afacerea cu parfumuri. Proiectul vedetei se bucură de un mare succes
Brigitte Pastramă, cadou de peste 100.000 de euro din partea soțului. Nu oricine și-ar permite un asemenea lux
Brigitte Pastramă, cadou de peste 100.000 de euro din partea soțului. Nu oricine și-ar permite un ...
Transportul public devine gratuit din 1 ianuarie 2025. Măsura luată de primar pentru combaterea poluării
Transportul public devine gratuit din 1 ianuarie 2025. Măsura luată de primar pentru combaterea poluării
Dan Șucu, noul patron al echipei Genoa. Finanțatorul Rapidului a preluat 77% din acțiunile legendarului club din Italia
Dan Șucu, noul patron al echipei Genoa. Finanțatorul Rapidului a preluat 77% din acțiunile legendarului ...
Elena Lasconi îi cere lui Klaus Iohannis să-și dea demisia: „Să facă asta dacă are onoare”
Elena Lasconi îi cere lui Klaus Iohannis să-și dea demisia: „Să facă asta dacă are onoare”
Auchan retrage de pe piață un produs consumat de mulți români. O bacterie periculoasă a fost descoperită
Auchan retrage de pe piață un produs consumat de mulți români. O bacterie periculoasă a fost descoperită
Prognoza meteo 19 decembrie 2024. Temperaturi mai ridicate decât în mod normal în toată țara
Prognoza meteo 19 decembrie 2024. Temperaturi mai ridicate decât în mod normal în toată țara
Ce salariu are o farmacistă în Franţa. Elena Andreea rupe tăcerea: diferenţe uriaşe faţă de România
Ce salariu are o farmacistă în Franţa. Elena Andreea rupe tăcerea: diferenţe uriaşe faţă de România
Motivul pentru care fondatorul TikTok nu își lasă copiii să folosească aplicația. În 2021, a fost declarat cel mai popular site web
Motivul pentru care fondatorul TikTok nu își lasă copiii să folosească aplicația. În 2021, a fost ...
Schimbare majoră în învăţământ! O categorie de elevi va putea termina liceul mai repede. Vor putea promova doi ani într-unul singur.
Schimbare majoră în învăţământ! O categorie de elevi va putea termina liceul mai repede. Vor putea ...
Val de concedieri înainte de Crăciun la o companie importantă din România. Aproape 300 de români rămân fără locuri de muncă în prag de sărbători
Val de concedieri înainte de Crăciun la o companie importantă din România. Aproape 300 de români ...
Creșterea pensiilor și salariilor din 2025, pusă sub semnul întrebării. Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL: „Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor și a pensiilor. Efectiv, România nu își permite să mai adauge 25 de miliarde la deficit!”
Creșterea pensiilor și salariilor din 2025, pusă sub semnul întrebării. Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte ...
Categoria de angajați care va beneficia de o majorare salarială de 1.000 de lei începând din 2025. Salariile acestora au crescut cu aproximativ 40% în ultimii doi ani
Categoria de angajați care va beneficia de o majorare salarială de 1.000 de lei începând din 2025. ...