„Este un proiect aprobat in 2006 de catre guvern, dar apoi a fost uitat de la bugetare. Avem fondurile deja. Pe langa sume de la bugetul de stat, avem si bani europeni, este vorba despre 68 milioane de euro”, a declarat Elena Udrea, citata de NewsIn.
„Proiectul tehnic va fi finalizat in aceasta luna, deci cam in 4 ani va fi viabil. Va fi cel mai mare domeniu schiabil din Europa de Sud-Est, construit de la zero. In toata tara exista zone neexploatate turistic, pe care trebuie sa le reabilitam si sa le promovam, altfel ele nu exista”, a mai spus ministrul Turismului.
In privinta bugetului primit de minister pentru anul in curs, Udrea a declarat ca nu este foarte multumita, la fel ca si alti ministri, dar ca este de ajuns si atat, tinand cont de conditiile crizei economice.