„Cresterea numarului de clienti din primele sase luni a avut loc, in principal, pe fondul extinderii retelei si a cresterii frecventei de zbor, precum si a deschiderii de noi baze operationale”, a declarat, pentru Mediafax, Natasa Kazmer, director corporate communications & public affairs al Wizz Air.
„Totodata, o contributie importanta a avut-o tendinta de migrare a calatorilor de la companiile traditionale, mari, la operatorii low-cost, in contextul crizei globale”, a mai spus Kazmer.
Rezultatele din primele 6 luni ale acestui an au depasit estimarile initiale ale companiei, care indicau un numar de 690.000 de clienti. In ceea ce priveste gradul de ocupare a aeronavelor, rata medie la nivelul retelei de transport a companiei este de 85%.
„Acesta este aplicabil si pentru operatiunile din Romania si a ramas constant in comparatie cu anul trecut, desi numarul destinatiilor si a frecventelor pentru anumite zboruri a crescut”, a spus Kazmer.
In acest an, Wizz Air a deschis a treia baza operationala, la Timisoara, si a lansat curse spre Barcelona, Milano, Valencia, Venetia si Paris. Totodata, operatorul low-cost a alocat doua noi aeronave Airbus 320 bazelor din Bucuresti si Timisoara, si o alta la Cluj-Napoca, la jumatatea lunii iunie.
In acelasi timp, compania a dublat capacitatea de transport si a crescut numarul de angajati.
In prezent, Wizz Air opereaza din Romania peste 100 de zboruri saptamanal catre 13 destinatii. In primii 3 ani de activitate pe piata romaneasca, operatorul a transportat 1,9 milioane de pasageri, inregistrand anual un grad mediu de ocupare a avioanelor de 85%.
Compania detine 23 de aeronave, flota urmand sa creasca la peste 130 de unitati pana in 2014, in baza unor contracte incheiate cu Airbus.
Pe segmentul de transport aerian low-cost din Romania sunt prezente, alaturi de Wizz Air, companiile Blue Air, Germanwings, easyJet, SkyEurope, Myair si Ryanair.