Compania va creste frecventele unor rute deja existente incepand cu septembrie si octombrie si va aloca a treia aeronava bazei operationale din Praga, in vederea lansarii de noi rute incepand cu iunie 2010, se arata in comunicat
„Incepand cu vara anului viitor vom opera cu o a treia aeronava de la baza din Praga. Aceasta va fi operationala din iunie 2010 si ne va permite sa extindem atat rutele de vara, cat si sa introducem noi curse”, a declarat Jozsef Varadi, director executiv al Wizz Air.
Wizz Air a anuntat o oferta speciala cu un tarif de 30 de euro (cu toate taxele incluse, valabil pentru o singura calatorie) pentru pasagerii SkyEurope care detin rezervari valabile in perioada 1 septembrie 2009 – 26 martie 2010 cu plecare din Praga sau Budapesta. Locurile sunt limitate, iar rezervarea unui bilet Wizz Air in baza unuia SkyEurope trebuie efectuata pana la 15 septembrie.