Mutarea zborurilor din Targu Mures la Cluj, pe rutele curente Cluj-Budapesta, Cluj-Roma, Cluj-Barcelona, precum si pe noua ruta Cluj-Londra va avea loc efectiv pe 13 noiembrie 2007.
Zborul deja anuntat, dar nelansat inca, Targu Mures-Dortmund, va fi operat din Cluj incepand cu 28 februarie 2008.
Wizz Air a inceput sa opereze in Targu Mures in iulie 2006 si de atunci conditiile meteorologice nefavorabile, combinate cu incapacitatea aeroportului de a-si imbunatati operatiunile in conditii de vizibilitate redusa, au periclitat in permanenta punctualitatea companiei, cauzand intreruperi, intarzieri si anulari fortate.
Aeroportul International din Cluj-Napoca detine, conform reprezentantilor companiei, capabilitati operationale mai avansate si are in vedere planuri de dezvoltare adecvate, pentru a asigura un mediu de operare mai bun.
Wizz Air desfasoara in prezent o promotie de preturi mai scazute ale biletelor pe toate zborurile operate din Cluj.
Wizz Air opereaza o flota de aeronave Airbus A320, din 6 baze, pe mai mult de 100 de rute in Europa. Compania opereaza zboruri din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croatia, Slovenia si Romania. In 2006, Wizz Air a transportat peste 3 milioane de pasageri.