CFR începe greva pe 15 septembrie! Peste 17.000 de angajați vor intra în grevă, iar mersul trenurilor va fi afectat
Mare atenţie! Peste 17.000 de angajați vor intra în grevă de avertisment, timp de două ore.
Mare atenţie! Peste 17.000 de angajați vor intra în grevă de avertisment, timp de două ore.
Guvernul dă undă verde pentru lista măsurilor fiscale. O parte dintre acestea se vor aplica de la 1 octombrie, iar restul vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2024.
Anunț de ultim moment. MAE, atenționare de călătorie pentru români. Restricții în Grecia din cauza ciclonului Daniel
Semne ale crizei economice sunt tot mai pregnante în toată lumea, dar cel mai bun indicator vine din Asia. Dacă în România s-a redus volumul la rola de hârtie igienică, în Pakistan, cel mai mic sandviş de la Subway, abia lansat, a fost înjumătăţit, dar se vinde la acelaşi preţ.
Vești noi pentru români. Aproape 90 la sută din dosarele de pensii sunt digitalizate.
Incredibil! În doar 10 zile, David Popovici a reușit să strângă aproape 34.000 de euro, bani pentru a ajuta 5 frați performanți.
Marcel Boloș a vorbit despre măsurile pe care trebuie să le adopte Guvernul în ceea ce privește PNRR și a spus că dacă acestea nu vor fi puse în practică România va pierde 1,4 miliarde de euro.
Când se poate precomanda Iphone 15 în România și la ce preț. Amatorii de gadgeturi şi de tehnologie de ultimă oră așteaptă cu sufletul la gură ziua cea mare, după ce a fost lansată noua serie iPhone 15 şi iPhone 15 Pro. Începând de vineri, 15 septembrie, în întreaga lume se dă startul la precomandă pentru nouă model produs lansat în California.
Vânzarea laptelui de vacă a mers destul de bine în primele șapte luni ale acestui an.
Indemnizaţii mai mari pentru familiile cu gemeni. Guvernul analizează în şedinţa de joi mai multe măsuri pentru sporirea natalităţii în România.
Metodologia-cadru pentru acordarea burselor școlare, aplicabilă din anul școlar 2023-2024, a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta stabilește clar criteriile și modul de acordare a burselor pentru elevi în acest an școlar.
Instituțiile din România cu cele mai multe locuri de muncă disponibile. Iată lista celor mai căutate joburi/
Avertizare meteo ANM de furtuni şi ploi torenţiale! Harta zonelor afectate de fenomene meteo extreme.
Motorina se ieftineşte, însă benzina se scumpeşte. Preţul carburanţilor în România, astăzi, 14 septembrie 2023 a fost actualizat.
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci în fiecare an pe 14 septembrie. Aceasta este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.
Angajații, elevii și studenții beneficiază de o minivacanță de 5 zile. Iată perioada aferentă zilelor libere.
Vești proaste pentru români, la început de toamnă. Sectoarele 2 și 3 din București rămân fără apă caldă.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, își ia adio de la postul pe care îl ocupă în prezent și îl dă pentru biserică. Iată declarațiile oficialului.
Mai mulți medici s-au angajat la Spitalul din Mioveni în ultima jumătate de an. Au renunțat la ideea de a pleca din țară datorită dotărilor unității medicale și faptului că lucrează ca o echipă.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru proiectarea lotului 3 al drumului de mare viteză Filiaşi-Lugoj.
Ministerul Educației a anunțat că un număr de 5.846 de şcoli şi unităţi conexe care au solicitat dotări vor primi finanţare.
Premierul Marcel Ciolacu propune ca până la finalul lunii octombrie ministerele să prezinte proiectele de dezvoltare a serviciilor publice digitale care intră la finanțare.
Încălțăminte falsă în valoare de peste 4 milioane de euro, descoperită de polițiștii de frontieră în Portul Constanța. Cele circa 14.000 de perechi urmau să ajungă la o firmă din București pentru a fi comercializate.
Locurile din Parlamentul European cresc de la 705 la 720. România se află printre cele trei țări care nu primește mandate în plus.
În ultimele şase luni, 16 medici noi au ajuns la spitalul din Mioveni, Argeş. Într-o perioadă în care cele mai multe spitale se confruntă cu lipsa doctorilor, noii angajaţi spun că au fost convinși de salarii, beneficii şi dotări.
Dacia a anunțat că se pregătește de lansarea unui nou și inedit model de mașină. Autoturismul va fi plasat în segmentul intermediar dintre Sandero și Duster. Conducerea Dacia a vorbit și despre apariția celui mai mare model de mașină produs vreodată de compania deținuță de grupul francez Renault.
A treia dronă prăbușită în România a fost găsită miercuri la o distanță de 8 km de Tulcea. Drona este identică cu cele folosite de armata rusă în războiul cu Ucraina.
Codul Rutier 2023. Normele de aplicare ale modificărilor Codului Rutier introduc și unele noi formate pentru numerele de înmatriculare la nivel de primării, înlocuind abrevierile denumirilor localităților cu indicative numerice, pentru o mai mare ușurință în identificarea vehiculelor în trafic.
Peste 87% dintre dosarele de pensii au fost digitalizate. Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, speră ca până la finalul anului să fie toate dosarele finalizate.
Guvernul a pregătit o serie de noi vouchere pentru românii care vor să-și renoveze locuința. Sumele sunt substanțiale.
Premierul Marcel Ciolacu este de părere că la conducere ar trebui să vină de anul viitor un președinte de stânga. Iată declarațiile oficialului.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, solicită ca România și Bulgaria să fie integrate cât mai repede posibil în spațiul Schengen. Iată declarațiile oficialului privind Starea Uniunii Europene.
Marile companii reacționează la intenția Guvernului de a le taxa cu 1% pe cifra de afaceri. Statul ar strânge doar 1,3 miliarde euro pe an, deși doar îmbunătățirea colectării TVA ar aduce 7 miliarde de euro pe an.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului privind menținerea tarifelor maximale RCA, până la finalul lunii decembrie.
Agenţia Fitch Ratings a confirmat ratingul de nerambursare al României pe termen lung în valută (IDR) la ‘BBB-‘, cu perspectivă stabilă, totuşi, susținut de apartenența la UE și de intrările de capital aferente, care sprijină convergența veniturilor, finanțele externe și stabilitatea macroeconomică.
Economistul Adrian Negrescu explică de ce nu este bine să ținem salariul pe card. Sfat important pentru aproape toți angajații din România.
Hidroelectrica a transmis noi detalii legate de momentul în care se lansează aplicaţia cu care românii vor putea plăti facturile. Mesajul companiei pentru cei 600.000 de clienţi.
O eventuală transformare a tichetelor în bani ar duce la pierderi semnificative pentru toată economia naţională. Federaţia Columna-SCOR, apel către Guvern.
Deși Dacia Spring este cunoscută ca o mașină de oraș, o familie din Fălticeni, județul Suceava, s-a încumetat să plece cu ea la mare. A parcurs cei 540 de kilometri de la Fălticeni la Sarturn cu trei pauze pentru a încărca bateria.
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis prognoza meteo pentru următoarele zile. România nu scapă de vânt, ploi și ceață.